Sari la conținut
News Alert

Sindicatele CEO cer prelungirea contractului colectiv de muncă. Contractul expiră pe data de 19 februarie

Sindicatele Complexului Energetic Oltenia au cerut conducerii companiei să prelungească, cu încă două luni, actualul contract de muncă, ce urmează să expire pe 19 februarie. Sindicatele au mai cerut şi prelungirea termenului de negociere a noului contract colectiv de muncă, până pe 28 februarie.

Asta, în condiţiile în care nu s-a finalizat procesul de externalizare a carierei Berbeşti, care presupune transferul a aproximativ 1.000 de persoane, la CET Govora. Restul, de până la 2.000 de salariaţi, urmează să fie disponibilizaţi, majoritatea având posibilitatea să plece cu sprijin de la stat. Cele mai aprinse discuţii dintre sindicate şi reprezentanţii CEO se referă la prima de vacanţă, durata concediului de odihnă şi acordarea cotei de cărbune. Sindicaliştii vor demiterea actualei conduceri a Complexului Energetic Oltenia.