Sistemul de management privat, un eşec. Firma care a condus spitalul din Tg. Jiu a reziliat contractul

Data publicării:
080414 SPITAL TG JIU

Sistemul de management privat de la Spitalul Judeţean din Tg. Jiu s-a dovedit a fi un eşec. Firma care a condus spitalul timp de un an nu a putut face faţă problemelor şi a decis să rezilieze contractul. Motivul este că societatea ar ieşi în pierdere. Medicii s-au bucurat însă la aflarea veştii. Nu au fost de acord cu acest sistem încă de la început.

Firma Tetraedru Medical din Bucureşti a reziliat contactul cu Consiliul Judeţean, în subordinea căruia se află unitatea, după un an, deşi acesta fusese încheiat pe 3 ani. Reprezentanţii societatii şi-au anunţat plecarea printr-un comunicat de presă şi au refuzat alte comentarii. "Compania Tetraedru precizează că problematica managerială din cadrul spitalului necesită angrenarea în activitate a mai multor specialişti în domeniu din cadrul companiei, ceea ce generează costuri peste valoarea contractului cu Consiliul Judeţean Gorj şi deci pierderi pentru S.C. Tetraedru Medical Consulting", se arată în comunicat.

Medicii spun că plecarea societăţii din cadrul spitalului este un lucru bun, deoarece într-un an nu a reuşit să aducă nicio îmbunătăţire.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj nu renunţă însă la ideea de a avea manager privat. Între timp însă, spitalul va avea un director interimar.

„Pe viitor, se ia în calcul şi asigurarea managementului privat nu doar de către o persoană juridică, dar şi de către o persoană fizică”, a spus Oana Paloş, purtător de cuvânt CJ Gorj.

Sistemul de management privat este implementat în mai multe spitale din ţară. Acesta este însă primul exemplu că nu funcţionează aşa cum s-a preconizat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri