Sari la conținut

Slatina. Au început să reabiliteze strada greşită. Muncitorii şi-au dat seama după ce au început lucrările

Situaţie fără precedent în Slatina. Angajaţii unei firmei, care trebuia să reabiliteze sistemul de canalizare din oraş, au încurcat străzile. Şi-au dat seama de acest lucru abia după ce au început lucrările. Firma nu se va întoarce prea curând să repare greşeala, aşa primăria se gândeşte să aloce bani pentru rezolvarea problemei.

În luna octombrie, strada Recea din Slatina a fost luată cu asalt de muncitorii unei firme de construcţii. Au spart carosabilul, au introdus o parte dintre conducte, spre fericirea locuitorilor din zonă, care sperau să li se împlinească un vis – să aibă canalizare pe strada lor. Doar că bucuria a fost scurtă. Fără nicio explicaţie, muncitorii au părăsit şantierul şi au lăsat strada spartă.

Foarte revoltaţi sunt şi şoferii care tranzitează zona. Aceştia se plâng că şi-au stricat maşinile, după ce au circulat pe drumul plin de gropi.

Dezastruos, de neconceput la taxele, impozitele pe care le plătim, roviniete”, spune un şofer.

Explicaţia a venit în scurt timp de la edilii Slatinei. Strada Recea nu era în proiectul de reabilitare a canalizării. Autorităţile locale le-au cerut acum celor de la firma respectivă măcar să mai niveleze puţin strada, pentru ca maşinile să poată circula şi condamnă greşeală firmei.

“Lucrările au fost începute anul trecut pe această stradă. Constructorul care a realizat o parte din investiţie şi-a dat seama că nu era prinsă pe proiectul de finanţare cu fonduri europene, prin urmare a abandonat lucrarea”, a spus Mihaela Stana, viceprimar Slatina.

Contactat telefonic, directorul firmei constructoare a refuzat să comenteze situaţia de la Slatina. Şi nu e singura problemă a acestui contract. Firma trebuia să finalizeze toată investiţia din oraş anul trecut, în martie. Nici până acum, însă nu se poate vorbi de un termen final, pentru că lucrările sunt departe de a fi gata. Autorităţile locale susţin că de la expirarea termenului de finalizare a execuţiei, societatea bucureşteană a acumulat penalităţi de peste 3 milioane de lei.