Spital cu sobe de teracotă, la Strehaia. Pe hol şi în toaletele pacienţilor nu există încălzire

Data publicării:
110215 sobe spital

Situaţie dramatică la Spitalul din Strehaia. Saloanele pacienţilor sunt încălzite ca în urmă cu o jumătate de secol, cu sobe de teracotă. Pe hol şi în toalete temperatura nu depăşeşte 12 grade, iar noaptea sobele din saloane nu funcţionează tot timpul pentru că există risc de intoxicaţie cu monoxid de carbon. Autorităţile susţin că nu sunt bani anul acesta pentru montarea unei centrale pe lemne sau motorină

În toaletele şi pe holurile spitalului din Strehaia este aproape la fel de frig ca afară. Dacă în saloanele pacienţilor există sobe pe lemne, în celelalte încăperi nu este nicio sursă de încălzire.

Clădirea a fost racordată la sistemul centralizat de încălzire al oraşului până în 1991, când centrala termică din Strehaia a fost închisă. Conducerea spitalului a trebuit să recurgă la o măsură de avarie şi au fost montate 10 sobe, câte una în fiecare salon.

Însă în unele nopţi, nici în saloane nu este mai cald. Cu toate acestea, conducerea spitalului susţine că sobele funcţionează nonstop.

Spitalul din Strehaia este secţie externă a unităţii spitaliceşti judeţene din Drobeta Turnu-Severin. Bugetul este alocat de Consiliul Judeţean Mehedinţi, condus până anul trecut de baronul Adrian Duicu, aflat în arest la domiciliu pentru un dosar de corupţie. Nici anul acesta, spitalul nu va primi bani pentru un sistem de încălzire centralizat pentru că există alte priorităţi.

Încălzirea cu sobe pe lemne a Spitalului din Strehaia costă aproximativ 30.000 de lei în fiecare iarnă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri