Sari la conținut

Tir răsturnat la intrare în Craiova. Autotrenul transporta animale

Un tir cu 200 de porci s-a răsturnat la intrarea în Craiova. Şoferul a trebuit să evite un autoturism aflat în faţa sa, care a frânat brusc pentru a vira la stânga.

Remorca tirului a intrat în balans şi din cauza mişcării animalelor, iar solul moale de pe marginea şoselei a provocat înclinarea maşinii până când s-a răsturnat. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, nici porcii care erau transportaţi în remorcă. Dar, cea mai dificilă misiune a fost mutarea animalelor într-o altă maşină.