Sari la conținut
News Alert

Turn nou de control la aeroportul Craiova, primul construit în România în ultimii 40 de ani

Singurul turn de control aerian construit în ultimii 40 de ani în România a fost inaugurat la Craiova. Clădirea a fost construită cu bani de la Uniunea Europeana, iar aparatura a fost asigurată de ROMATSA. Vechiul turn de control de la Craiova era din 1959.

În ultimele 8 luni turnul de control a fost dotat cu aparatură în valoare de 215.000 de euro.

''Pe acest sistem noi putem avea informaţii în timp real de pe oricare aeroport din Europa din punct de vedere al stării vremii, al disponibilităţii, zonele restricţionate din punct de vedere al traficului aerian, inclusiv acele zone care ar trebui ocolite sau întârziate ca survol din cauza traficului aerian.'', a explicat Karl Iordache, directorul Direcţiei Serviciilor de Navigaţie Aeriană Craiova.

Cel mai tânăr membru al echipei care are în grijă vieţile a mii de pasageri care aterizează şi decolează de pe aeroportul din Craiova este Emil Mitrulescu. După zeci de teste la care a fost supus, a primit în sfârşit brevetul de cotrol de trafic în urmă cu 5 luni. Este foarte stăpân pe lucrurile învăţate, dar ştie foarte bine ce responsabilitate enormă şi-a asumat.

''Fiecare situaţie trebuie tratată într-un mod aparte, suntem pregătiţi pentru asta. Avem echipamente de căutare-salvare care ne ajută, suntem în permanenţă în legatură cu celelalte unităti care asigura, sa zicem 112.'', a spus Emil Mitrulescu, controlor de trafic aerian.

Consiliul Judeţean Dolj se pregăteşte acum să investească în infrastructura aerogării în perioada urmatoare.

''In 2014-2020 se va dezvolta încă şi mai mult. O primă etapă cu 8000 de metri pătraţi de terminal nou, a doua cu alţi 12.000 de metri pătraţi de terminal nou, cu extindere de platforme.'' a declarat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

La fel şi conducerea ROMATSA, care urmează să aducă alte sisteme de siguranţa navigaţiei aeriene la Craiova, pentru a ţine pasul cu UE.

''Este vorba de schimbarea unor echipamente importante. Un echipament VORDME şi aducerea, upgradarea instalaţiei de aterizare ILS în condiţii grele, de vizibilitate scăzută.'', a precizat gen. Ion Aurel Stanciu, directorul ROMATSA.

Statisticile din Masterplanul de transport menţionează că în câţiva ani aeroportul din Craiova va deveni numărul 2 în ţară, după Otopeni. Directorul ROMATSA este însă uşor sceptic.

''Eu am fost puţin surprins când am văzut în 5,6 ani de zile să vină numărul 2, pentru că asta înseamnă o creştere de peste 20 de ori. Va fi destul de greu şi asta e bine pentru că e o concurenţă. Aici deocamdată pe locul 2 sunt Timişoara, Cluj, Târgu Mureş.'', a mai spus gen. Ion Aurel Stanciu, directorul ROMATSA.

După ce aeroportul din Craiova a fost repus pe picioare cu echipamente vechi de la alte aeroporturi din ţară, anul acesta traficul de aeronave de la Craiova a crescut cu 85% faţă de anul trecut. 3410 de avioane au aterizat şi au decolat de la începutul anului de aici.