Sari la conținut

Uleiul uzat, aruncat la gunoi. Oamenii nu ştiu de existenţa centrelor de colectare

Uleiul şi grăsimile comestibile uzate în gospodăriile din Craiova nu ajung la centrele de colectare. În oraş sunt 4 firme care colectează însă, clienţii lor sunt doar restaurantele şi fast-foodurile. Consumatorii casnici însă, nu respectă legea, şi asta pentru că, fie nu ştiu de existenţa centrelor fie li se pare incomod să se deplaseze până la ele.

Aşa procedează toţi locuitorii Craiovei. Oamenii spun că nu ştiu de existenţa centrelor de colectare a uleiului uzat iar cei puţini care au auzit nu au timp să ajungă la ele.

În Craiova sunt 4 firme care colectează ulei comestibil uzat. Una dntre ele chiar a încercat să creeze un punct de colectare în centrul oraşului, dar degeaba.

Deşi legea prevede sancţiuni pentru orice poluator, specialiştii Agenţiei pentru Protecţia Mediului spun că este imposibil să fie făcute controale în toate apartamentele şi casele din oraş.

Toate cele 4 firme de colectare din Craiova au reuşit să strângă anul trecut puţin peste 20 de tone de ulei comestibil uzat, foarte puţin faţă de cât se consumă.