Sari la conținut

Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Turceni nu are medici

Niciun doctor nu s-a prezentat la concursurile organizate de spital


Exodul medicilor, condiţiile din spitale şi salariile mici blochează activitatea unităţilor medicale de primiri urgenţe. La Turceni, UPU este utilată complet, dar stă nefolosită pentru că nu sunt doctori. Spitalul a primit la începutul anului aprobarea Ministerului Sănătăţii pentru deschiderea acestei secţii însă pentru a funcţiona ar fi nevoie de cel puţin patru medici specialişti. Până acum, la concursurile organizate nu s-a prezentat nimeni.

 După ce au obţinut aprobarea pentru înfiinţarea acestei secţii, conducerea spitalului a purtat discuţii cu mai mulţi medici care ar putea să lucreze la compartimentul de primiri urgenţe. Cu toţii au refuzat din cauza navetei pe care ar trebui să o facă aproape zilnic. Aşa se face că acumcazurile grave care se prezintă la spital ajung la Craiova sau Târgu Jiu.

 "Minunat, ar fi foarte bine să avem şi noi în spital. Eu nu locuiesc aici, dar de fiecare dată venim aici la spital. Comunele apropiate vin tot aici", a precizat un pacient.

 "Ar fi bine, sigur că da. Eu sunt din judeţulMehedinţi, dintr-o comună limitrofăşi ar fi bine să aibăşi spitalul o cameră de primire şi aparatură necesară pentru binele oamenilor şi pentru sănătateapopulaţiei.Şi pentru cazurile de urgenţă ar fi extraordinar de bine", a adăugat un alt pacient.

 Conducerea spitalului a cerut ajutor la celelalte unităţi medicale din regiune, însă probabilitatea de a găsi patru medici specialiştiîn medicină de urgenţă este foarte mică.

 "În urma demersurilor făcuteatât de domnul manager, câtşi de mine la Centrul de Formare Profesională din cadrul Spitalului Judeţean Craiova, credem că există posibilitatea ca cel puţin un medic să se prezinte la următorul concurs", a declarat Liviu Martin, directorul medical al Spitalului Turceni.

 Primaria sustine dezvoltarea spitalului.

 "De exemplu, acum am alocat 300.000 de lei pentru cumpărarea de aparatură medicală. În acelaşi timp, am vrea săaplicăm pe fonduri europene pentru modernizarea spitalului, să-l dotam cu lifturi, să facem o reorganizare a spaţiilor.", a declarat Dumitru Gâlceavă, primarul oraşului Turceni.

 Toate aceste eforturi sunt însăîn zadar dacă spitalul nu va găsi medici specialişti. Unitatea medicalădeserveşte aproximativ 30.000 de oameni din toata regiunea.