Sari la conținut

VÂLCEA. Centrul Expoziţional de la Călimăneşti a fost concesionat. Va deveni depozit pentru mărfuri din Asia

Al doilea centru expozițional ca mărime după Romexpo își găsește, în sfârșit, utilitatea. După 5 ani cât a stat nefolosit, centrul de la Călimănești va deveni un important depozit en-gros cu vânzare pentru mărfurile din Asia și Orient. Firma care a închiriat cei 20 de mii de mp pe 5 ani susține că va fi o afacere de succes care se va dezvolta și va ridica nivelul economic din județul Vâlcea.

Din 2010, de la inaugurare și până în prezent, Centrul Expozițional de la Călimănești, care a costat aproape 12 milioane de euro, a găzduit doar două revelioane și o petrecere de zumba. A generat pierderi mari pentru primărie și consiliul județean prin impozite și costuri de întreținere. Acum poate deveni un important centru comercial en-gros pentru mărfuri din China, Hong Kong, India, Dubai, Qatar și Arabia Saudită. Totul cu ajutorul firmei care a închiriat întreg ansamblul și spune că are relații comerciale cu firme mari din aceste țări.

Se vor amenaja, în cele 5 pavilioane de peste 20 de mii de mp, spații de prezentare,vânzare și depozitare de mărfuri de larg consum, industriale dar și servicii. Pentru asta, firma care a încheiat contract pe 5 ani va plăti 40 de mii de euro pe an, chirie, plus 45 de mii de euro taxe și impozite. La asta se adaugă plata utilităților, întreținere și salarii pentru cel puțin 130 de noi angajați.

Consiliul Județean Vâlcea și Primăria Călimănești speră ca acest contract să dea un impuls pentru un mediu nou de afaceri în județ.

Managerul firmei spune că inițial voia să deschidă afacerea în județul Alba însă, originile vâlcene și prietenii din zonă l-au convins să facă acest lucru la Călimănești.

Centrul se va deschide în noiembrie și planurile sunt ca cifra de vânzări să fie de cel puțin 3 milioane de euro în primul an, cu perspective de a se înzeci în 5 ani.