Vânzări către instituţii ale statului, la preţuri exorbitante 

Data publicării:
250614 VANZARI EXORBITANTE

Drăgăneştiul este raiul evaziunii fiscale, cel puţin asta am putea spune după numărul firmelor care au probleme cu legea. Facturi false, vânzări către instituţii ale statului la preţuri exorbitante şi tot felul de ilegalităţi în care sunt implicaţi apropiaţi ai lui Bercea Mondial. Printre ei, chiar fratele acestuia, condamnat la cinci ani de închisoare pentru delapidare, dar încă aşteaptă decizia magistraţilor la recurs.

În noiembrie 2012, procurorii au descins la locuinţa lui Vasile Anghel, fratele lui Bercea Mondial. Oamenii legii îl acuzau că a înşelat şase primării din Dolj prin aceeaşi metodă. Prin intermediul a două firme ale sale, emitea facturi false de vânzare şi cerea plata acestora în instanţă.

În 2009, primarul din Daneţi a stabilit cu Vasile Anghel ca acesta să îi construiască o fântână în localitate. A lipsit puţin timp din comună, iar când s-a întors, s-a trezit cu 38 de fântâni, dar şi cu o factură de peste 6 miliarde de lei vechi.

Relaţia dintre firmele lui Vasile Anghel şi Primăria Daneţi era abia la început.

La un moment dat a venit cu nişte tobogane, la nişte preţuri astronomice: 192 de milioane bucata. Bineînţeles că a venit, le-a aruncat peste gard, în parc. Le-am luat, le-am strâns, le-am pus într-o remorcă, sunt din 2008 aici, să vină să şi le ia, pentru că nu puteam să plătesc preţurile astea”, spune Constantin Spiridon, primarul comunei Daneţi.

În total, Vasile Anghel a emis către Primăria Daneţi facturi în valoare de peste 150.000 de lei. Cum edilul a refuzat să plătească, s-a ajuns în instanţă şi chiar la executare silită. Conturile primăriei au fost blocate. Până când procurorii au bătut la uşa sa.

S-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului Anghel Vasile sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, folosirea instrumentelor oficiale false, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals”, a spus Daniela Barbu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

Vasile Anghel şi complicii săi au fost condamnaţi de Judecătoria Craiova la închisoare cu executare, dar au făcut recurs, care se va judeca luna viitoare. Mai mult, magistraţii de la Curtea de Apel au fost de acord cu eliberarea lor condiţionată. Aşa că în acest moment, fratele lui Bercea Mondial este liber, dar nu doreşte să discute cu presa.

Metoda aplicată de Vasile Anghel a fost "brevetată" la Drăgăneşti şi aplicată de zeci de firme din acelaşi oraş peste tot în ţară. Şi nu a fost singura inginerie financiară pentru a pune mâna pe banul public. De exemplu, Primăria Ungheni din judeţul Mureş a cumpărat cu acte în regulă de data aceasta de la o firmă din Drăgăneşti 2 tone de cloramină, la un preţ de o mie de ori mai mare decât cel de pe piaţă, afacere descoperită de Curtea de Conturi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...