Voluntari străini pentru copiii romi din Vâlcea  

Data publicării:
260214 VOLUNTARI PENTRU ROMI

Voluntari de pe trei continente vor să-i convingă pe elevii romi din Vâlcea de importanţa educaţiei şi învăţăturii. Judeţul este unul cu o rată mare de abandon şcolar în rândul comunităţii rome. Proiectul este lansat de Comisia Europeană şi se va desfăşura timp de 1 an.

Valerie Kalioso este din Zambia şi are un master în comunicare. Nu şi-a găsit nimic de lucru în ţara sa aşa că a decis să devină voluntar. S-a alaturat proiectului Comisiei Europene şi a ales să vină în România să lucreze cu romii.

"Am făcut nişte căutări acasă, am citit dspre ei, la ce să mă aştept, am învăţat despre portul lor, cultura", a spus Valerie Kalioso, voluntar.

Ceilalţi 9 voluntari sunt din Portugalia, Uruguay, Polonia şi Turcia şi toţi îşi vor folosi experienţa în comunicare pentru a atrage tinerii romi la şcoală.

"Am fost foarte fericită că am avut această ocazie pentru că sunt atât de drăguţi şi abia aştept să fac alte activităţi cu ei", a povestit o altă voluntară.

"Sper să pot rupe nişte mentalităţi şi să schimb ceva în comunitatea romani, pentru că poporul român şi cel romani să se înţeleagă mai bine", a spus un alt voluntar.

Şcoala din Colonia Nuci din Râmnicu Vâlcea are procentul cel mai mare de elevi romi din municipiu. Şi o rată a abandonului la fel de mare. Elevii i-au primit cu multă curiozitate pe tinerii care, în urmatoare luni le vor demonstra cât de importantă este învăţătura.

"Mie mi se pare un lucru foarte bun că învăţăm şi de la ei ceva şi aşa şi ei vin la noi şi le arătăm ce am învăţat noi din străbunici", a spus un elev.

Constantin Mihăiescu - directorul Şcolii Gimnaziale Colonie-Nuci

"Şcoala noastră are o pondere a populaţiei de etnie romă în proporţie de aproape 80%. Avem aici mai multe grupuri etnice."

Pentru ca dialogul să fie cât mai firesc, voluntarii vor face cursuri de limba romani.

"Au fost foarte încântaţi, într-adevăr este foarte greu deoarece trebuie să înveţe şi limba română totodata şi după cum se ştie deja şi limba romani este destul de dificilă", a declarat Luciana Idu, profesoară de limba romani.

Activităţi cu copiii, activităţi educative, socio-educative în şcoli, pe diverse tematici: comunicare, ateliere artistice, ateliere de promovare a sportului”, a precizat Georgeta Mureanu, coordonatorul proiectului.

Anual, în Vâlcea sute de copii romi părăsesc sistemul de învăţământ.

"Sunt comunităţile de romi clasice, tradiţionale, unde copii nu vin nici la grădiniţă nici la ciclul primar decât dacă sunt stimulaţi, încurajaţi, luaţi de acasă,. Apoi, mai există un fenomen de abandon in jurul clasei a 4a, a 5a. Acolo de obicei fetele abandonează.", a declarat Ion Gherghinaru, inspectorul şcolar general al ISJ Vâlcea.

Proiectul "Tineret în acţiune” este finanţat de Comisia Europeană şi se va încheia la sfârşitul acestui an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri