Accident grav la Brăila

Data publicării:
accident br1

Accidentul a avut loc în jurul orei 12:30, în apropierea localităţii brăilene Muchea.

Un autoturism, la volanul căruia se afla un brăilean în vârstă de 46 de ani, a intrat pe contrasens şi s-a tamponat frontal cu o maşină în care se aflau cinci persoane şi care circula regulamentar.

Patru ambulanţe şi un elicopter SMURD au ajuns la faţa locului.

Cinci victime au fost duse la Spitalul Judeţean Brăila, iar o a şasea persoană care este în comă a fost transportată cu elicopterul SMURD la Spitalul Judeţean din Galaţi.

Angel Trifan, medic coordonator UPU SMURD Galaţi: "Pacientul este într-o comă pe care noi am aprofundat-o. Era într-o coma superficială. Ocupa loc stânga spate într-o maşină din două care nu se mai cunoşteau ce maşini erau. Erau şase victime, el şi încă unul fiind în starea cea mai gravă. El fiind singurul în comă am decis să-l aducem aici".

Victimele au vârste cuprinse între 25 şi 46 de ani.

Din primele cercetări, se pare că şoferul care a intrat pe contrasens ar fi adormit la volan.

Acestuia i s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare din culpă.

Reporteri: Adrian Obreja / Cornelia Mazilu
Operatori: Liviu Hagiu / Gelu Mormoloc

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri