Sari la conținut

Aceeaşi gară de 25 de ani. Chiar dacă a fost inaugurată cu mult fast în 2007, lucrările nu sunt nici acum gata

Gara din Galaţi se află în acelaşi stadiu de 25 de ani din cauza intrării în insolvenţă a firmei de construcţii care s-a ocupat de proiect.

Laurenţiu Seceleanu, director CFR Galaţi: "Merg greu lucrările pentru că au fost câţiva ani în care finaţările au fost destul de subţiri. Am avut şi probleme cu firmele care lucrau, chiar una din marile firme din Galaţi şi o ştim cu toţii a intrat în insolvenţă."

Clădirea gării a fost inaugurată în 2007, însă lucrările exterioare au rămas neterminate.

Laurenţiu Seceleanu, director CFR Galaţi: "Din 2003 până în 2007 s-au continuat lucrările, în limita fondurilor disponibile, şi aici putem spune că s-a lucrat la ceea ce numim gară, practic clădirea gării, care a fost dată în folosinţă în 2006 şi finalizată parţial în 2007."

Pentru călători drumul parcurs de la intrarea în gară şi până la tren este un adevărat traseu cu obstacole.

Georgiana Ciurea, reporter Digi24 Galaţi: "După ce şi-au cumpărat biletul, cei mai mulţi gălăţeni ajung la sala de aşteptare, care se află la primul etaj al gării. Deşi le-ar fi folosit o astfel de scară rulantă, mai ales din cauza bagajului greu pe care îl cară după ei, din păcate aceasta nu funcţionează de peste 5 ani de zile."

Cei care ajung în gara Galaţi speră ca lucrările să fie finalizate cât mai curând.

"După cum vedeţi arată cum arată, buruienile sunt cât..., trenurile se expediază tot de la liniile cele vechi şi nu ştiu cam cât va dura până va fi finalizată lucrarea asta" a spus un călător.

Pasarela din lemn pare a fi, însă, cel mai mare hop pe care trebuie să-l treacă cei care călătoresc cu trenul.

Georgiana Ciurea, reporter Digi24 Galaţi: „Cea mai mare nemulţumire a călătorilor este legată de această pasarelă improvizată din lemn, pe care oricine intră sau pleacă din Galaţi trebuie să o treacă. Acest minus este recunoscut chiar şi de către reprezentanţii gării."

Laurenţiu Seceleanu, director CFR Galaţi: „Noi simţim că publicul călător este uşor nemulţumit pentru că într-adevăr creăm un disconfort până la urmă pentru că lucrăm la linia 1 şi 2 , noi linii, şi va trebui să le traversăm pe un podeţ, care nu e tocmai cea mai fericită construcţie."

Reprezentanţii gării speră ca lucrările să fie gata până la sfârşitul anului viitor. În cei 25 de ani s-au alocat 30 de milioane de lei şi mai este nevoie de încă 50 de milioane de lei pentru finalizarea proiectului.

Reporter: Mihaela Brazdeş, Georgiana Ciurea
Operator: Florin Gîlcanu

Editor web: Dana Costache