Sari la conținut
News Alert

Au început probele scrise la Bac-ul de toamnă

Chiar dacă s-au pregătit sau nu, vara aceasta, tinerii care au dat astăzi bacalaureatul nu se aşteptau ca la subiectul al treilea să le pice ...tot poezia.

"Sincer nu mă aşteptam că acesta a fost al patrulea an în care se dă poezie, mă aşteptam să fie roman, dar nu înţeleg de ce a fost atâta timp poezie. Cred că voi lua bacul, mi-am promis" a spus un candidat.

"A dat poezie, George Bacovia şi a fost mai greu, mai dificil acolo, dar în schimb am rezolvat" a declarat alt tânăr.

Chiar dacă au avut la dispoziţie o vară întreagă să înveţe, unii nici măcar nu au deschis caietele, iar alţii, se gândesc deja să plece la muncă în afara ţării.

"Nu am învăţat destul, sper să iau o notă bună. Nu am făcut meditaţii, nimic, nici măcar n-am deschis caietele. Vedem dacă iau, dacă nu, mai încercăm, cât sunt tânăr, acum, că după aceea cine ştie" a declarat un alt tânăr.

"Voi pleca afară pentru că sunt condiţii mai bune de trai. Plec la muncă, aici n-am ce să fac" a spus un candidat.

Proba de astăzi nu a fost lipsită de incidente. Un candidat, de la centrul de examen ''Elena Caragiani'' din Tecuci a fost eliminat după ce a fost prins cu fiţuici.

Eliminată a fost şi o tânără care a dat bacul la centrul de examen de la Liceul ''Paul Dimo'' şi care a ascuns în lenjeria intimă aparatură audio prin intermediul căreia comunica cu exteriorul.

Mioara Enache - inspector şcolar general ISJ Galaţi: "Un candidat a fost prins cu fiţuici, se pare, metoda clasică. Iar un candidat cu aparatură audio, undeva ascunsă într-o zonă intimă, se pare".

Examenul continuă, mâine, cu proba scrisă la limba şi literatura maternă.

Reporter: Iuliana Chitic
Operator: Bogdan Cazacu

Editor web: Dana Costache