Sari la conținut

BASCHET. Baschet în Sala Sporturilor din Brăila

După un prim sezon de Liga I în care au evoluat în condiţii improprii, şefii clubului au primit asigurări din partea autorităţilor că se vor putea muta în Sala Sporturilor Dunărea, acolo unde evoluează deocamdată doar echipa de handbal Dunărea Brăila.

Viorel Mortu - preşedinte CJ Brăila: "Pregătim să finanţăm amenajarea Sălii Sporturilor şi pentru baschet, ceea ce până acum nu a fost şi nu este: atât panouri, cât şi trasare de teren, astfel încât acolo să fie de desfăşurat şi meciuri de baschet."

Conducerea Consiliului Judeţului speră ca investiţia să fie finalizată în această toamnă. În acest fel, brăilenii vor avea posibilitatea de a vedea în cele mai bune condiţii meciurile divizionarei secunde Cuza Sport Brăila.

Viorel Mortu - preşedinte CJ Brăila: "E posibil să se întâmple asta chiar de la începtul sezonului? Eu sper că da, da. Pregătirile sunt făcute, achiziţiile sunt în curs de dezvoltare, finanţările sunt pregătite, dar nu numai de noi depind aceste lucruri."

Cuza Sport Brăila a încheiat sezonul regulat de Liga I pe loucul al şaselea, iar apoi a câştigat grupa semifinală 2. Cuza Sport Brăila va începe în toamnă cel de-al doilea sezon la seniori.

reporter: Marius Ţuca
operator: Bogdan Vlădoiu