Sari la conținut
News Alert

BASCHET. Chelsey Lee va părăsi Phoenix

Evoluţiile sale bune i-au crescut cota de piaţă, iar Phoenix nu îi poate asigura în acest moment o creştere salarială consistentă.

Florin Nini - manager Phoenix Galaţi: "Eu în acest moment pot să vă spun sigur că noi nu avem cum să fim la nivelul pretenţiilor ei, deşi ne-am dorit-o. Să sperăm că vom alege din nou jucătoare bune".

Florin Nini îşi doreşte să păstreze nucleul de jucătoare din sezonul proaspăt încheiat, dar spune că acest lucru este foarte dificil, din cauza reducerii bugetului.

Florin Nini - manager Phoenix Galaţi: "Am avut câteva discuţii preliminare cu o parte dintre jucătoare, însă, nemaiputând vorbi nici măcar de un buget ca cel de anul trecut, vă daţi seama că ne va fi foarte greu. Atunci va fi vorba de o reorientare, vom vedea, vom stabili după ce vom termina şi campionatul cu băieţii".

Phoenix Galaţi a încheiat sezonul pe locul al şaptelea în Liga Naţională, graţie în special evoluţiilor foarte bune ale pivotului Chelsey Lee.

Potrivit statisticilor Federaţiei Române de Baschet, jucătoarea americancă s-a clasat pe podiumul celor mai bune baschetbaliste din România.

Pe parcursul sezonului trecut, Chelsey Lee a primit două oferte şi din străinătate, una din Turcia şi una din Ungaria. În plus, primele patru echipe din campionatul românesc s-au arătat interesate de serviciile jucătoarei de la Phoenix.

Reporter: Marius Ţuca
Operator: Bogdan Cazacu