Sari la conținut

BASCHET. Misiune îndeplinită pentru Phoenix


Phoenix Galaţi a încheiat cu o victorie sezonul regulat în Liga Naţională de baschet feminin. Sportivele antrenate de Eugenio Rodrigues au învins lejer Baschet Club Timişoara, scor 95-77 după o partidă pe care au dominat-o de la început până la sfârşit. Diferenţa s-a făcut chiar în primul sfert, când fetele de la Phoenix s-au distanţat la 16 puncte. Până la pauza mare, diferenţa a crescut la 26 de puncte, astfel că în partea a doua a jocului Eugenio Rodrigues şi-a permis să ruleze întreg lotul de jucătoare. Timişoara a câştigat partea a doua a întâlnirii, dar nu a reuşit decât să mai reducă din diferenţa de pe tabelă.

Amanda Frost, jucătoare Phoenix Galaţi: "Aveam nevoie să câştigăm acest meci pentru a rămâne pe poziţia a şaptea. Cred că am făcut un meci destul de bun".

Romina Filip, jucătoare Phoenix Galaţi: "Am terminat meciurile din sezonul regulat cu o victorie la care, să fiu sinceră, ne aşteptam. Am muncit la antrenamente, ne-am pregătit şi rezultatul este cel pe care l-am prevăzut".

Eugenio Rodrigues, antrenor Phoenix Galaţi: "Obiectivul nostru a fost să terminăm în primele opt echipe. Am vrut totuşi să evităm locul al optulea pentru a nu juca cu echipa de pe primul loc. Ştiam că putem obţine locul al şaptelea, acesta a fost scopul nostru şi cred că ne-am descurcat bine".

Ca urmare a rezultatelor din ultima etapă, Phoenix va întâlni echipa care a terminat sezonul regulat pe locul al doilea. Este vorba despre Olimpia CSU Braşov, pe care Phoenix a reuşit să o învingă pe teren propriu, dar în faţa căreia a cedat la şase puncte în deplasare. Până atunci, însă, Phoenix va participa la turneul final al Cupei României, unde va juca în semifinale cu aceeaşi Olimpia CSU Braşov. Partidele de la Cupa României se vor juca în weekend, întreaga competiţie urmând să fie transmisă în direct de DigiSport.

reporter: Marius Ţuca

operator: Luigi David