BASCHET. Phoenix Galaţi, o echipă de 10

Data publicării:
baschet baieti

Deşi nu au mai forţat ca în celelalte partide, Phoenix a condus pe toată durata partidei, însă diferenţa de pe tabelă s-a majorat abia în partea a doua a meciului.

Florin Nini - antrenorul Phoenix Galaţi: "Astăzi, din păcate pentru mine, ca antrenor, nu am avut un meci de intensitate şi de ansgajament. Cu siguranţă că, nu este o scuză pentru băieţi, nu se mai putea întâmpla nimic din punct de vedere al clasamentului, dar eu, ca antrenor, întotdeauna cer totul ca să pot să obţin ceva".

Ciprian Ţelinoiu - jucător Phoenix Galaţi: "Meciul de astăzi a fost unul mai relaxat ca să spun aşa pentru că nu avea nicio miză. Noi ne-am făcut treaba şi am câştigat în faţa suporterilor noştri, care au venit din nou în număr mare şi este un sentiment foarte plăcut să joci cu sala plină".

Cristi Badea - jucător Phoenix Galaţi: "Suntem deja calificaţi, ne-am făcut treaba cu încă o victorie, sala plină şi suntem mulţumiţi că ne-a ieşit jocul cât de cât".

Phoenix Galaţi s-a calificat la turneul final alături de altre trei echipe. Este vorba despre Dinamo Bucureşti, Ştiinţa Bucureşti şi Politehnica Iaşi.

Promovarea în Liga Naţională Masculină de Baschet se va juca în cadrul unui turneu care va avea loc în următoarele săptămâni.

Phoenix deja a cerut Federaţiei ca acesta să aibă loc la Galaţi, însă gazda va fi decisă peste câteva zile. În Liga Naţională vor promova două dintre cele patru echipe participante la acest turneu.

Reporter: Marius Ţuca
Operator: Bogdan Cazacu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri