Sari la conținut
News Alert

BASCHET. Trei jucătoare de la Phoenix, la Naţională

Naţionala feminină de baschet se pregăteşte de Campionatul European, care va fi găzduit de România şi Ungaria anul viitor.

Florin Nini, slecţioner România: "Un campionat european, grupa A, eurobaschet feminin este o provocare pentru toată lumea şi trebuie privit ca o şansă. Sigur, trebuie privită prin prisma rezultatelor, dar în primul rând trebuie să avem acea dorinţă şi acea capacitate de a ne bate de la egal la egal cu fiecare echipă şi de a căuta prin jocul prestat să arătăm că diferenţele nu sunt mari şi că suntem pe un drum bun din punctul de vedere al dezvoltării baschetului feminin."

Naţionala antrenată de gălăţeanul Florin Nini va juca în Grupa A la Eurobaschet, alături de Franţa, Cehia, Ucraina şi Muntenegru.

Franţa este vicecampioană olimpică şi europeană, în timp ce reprezentativa Cehiei a jucat finala Campionatului Mondial din 2012.

Obiecivul stabilit de selecţionerul Florin Nini şi oficialii Federaţiai Române de Baschet este ieşirea din grupe. În faza următoare a competiţiei se vor califica primele trei echipe clasate în Grupa A.

Reporter: Marius Ţuca
Operator: Ionuţ Mocanu