Sari la conținut
News Alert

Bloc afectat de tasare

Primele probleme de la blocul E4 au apărut în urmă cu 25 de ani. La început a fost doar o fisură, iar în timp aceasta s-a mărit şi arată acum ca un adevărat tronson.

Anişoara Antonio locuieşte în acest bloc de când se ştie, iar într-o dimineaţă, acum şapte ani, s-a trezit cu o gaură în perete. A fost nevoită să o astupe pentru a nu-i intra frigul în casă. Şi acum se mai văd urmele crăpăturilor din pereţi.

Anişoara Antonio, locatar: „A băgat patru cărămizi acolo ca să astupe gaura şi după aceea a pus ciment. Era groaznic de frig aici, îngheţai."

Elvira Chiriţă, locatar: „E blocul înclinat, este foarte tare înclinat. Trebuie să mă sprijin în picioare ca să nu mă duc la vale. Că altfel, mă duc."

Imobilul nu are subsol, iar experţii spun că aceasta ar fi cauza principală a apariţiei spaţiului de aproape jumătate de metru dintre cele două scări.

Ion Bornicu, fostul preşedinte al asociaţiei de proprietari: „Dacă era subsol nu se ajungea în această situaţie pentru că atunci se putea verifica la subsol dacă sunt pierderi şi fiind pierderi la subsol, oamenii luau măsuri."

Prima expertiză tehnică după apariţia fisurilor a fost făcută în 1997, iar în 2008 s-a realizat o nouă expertiză. Rezultatele nu par deloc îngrijorătoare.

Ioan Iftimescu, preşedintele asociaţiei de proprietari: „Este stabil conform expertizei. Nu ştiu ce va urma. Asta nu asociaţia decide, ci Primăria şi forurile care sunt."

Specialiştii în construcţii au, însă, o altă părere.

Constantin Mitroi, specialist în construcţii: „Situaţia este deosebit de gravă şi dacă s-ar interveni în momentul actual, cheltuielile ar fi poate cele mai mici. Cu cât se întârzie, se dublează."

Municipalitatea nu poate face lucrări de consolidare a blocului, deoarece imobilul este proprietate privată.

Emanuela Turcu, purtător de cuvânt Primăria Galaţi: „Proprietarii din această asociaţie au obligaţia potrivit legii să ia toate măsurile de siguranţă pentru remedierea problemelor care au apărut la imobilul respectiv."

Blocul a fost construit în 1962, iar pământul s-a tasat încet, încet de-a lungul timpului deoarece conductele de apă sunt uzate şi depăşite, iar pierderile de apă se infiltrează în temelia blocului.

Reporter: Mihaela Brazdeş
Operator: Liviu Hagiu

Editor web: Dana Costache