BOX. Lucian Bute este hotărât să revină în ring

Data publicării:
bute

Lucian Bute, boxer profesionist: "Lucrul cel mai important şi mi-l doresc din tot sufletul este sănătatea. Atât timp cât eşti sănător şi există niciun fel de accidentare pot să mă antrenez sută la sută, pot să urc în ring fără nicio problemă, şi atunci lucrurile merg aşa cum îmi doresc. Deci îmi doresc încă o dată să fiu sănătos, ăsta e lucrul cel mai important."

De altfel, tocmai o problemă medicală l-a făcut pe Lucian Bute să renunţe la partida programată pe 6 decembrie.

Lucian Bute, boxer profesionist: "Ar fi trebuit să urc în ring pe 6 decembrie. Din păcate pentru mine, am suferit o accidentare în timpul antrenamentului în cantonamentul din Filipine şi, împreună cu staff-ul meu, cu echipa şi antrenorul, am decis să nu urc în ring accidentat. Am făcut-o, poate nu o dată, ci de două ori în trecut şi mi-am promis că nu o voi mai face, să urc în ring fără să fiu sută la sută."

Lucian Bute trebuia să lupte pe 6 decembrie cu argentinianul Roberto Bolonti, însă a renunţat în cele din urmă să mai urce în ring din cauza unei accidentări la spate.

Lucian Bute nu exclude posibilitatea de a boxa anul viitor cu danezul Mikkel Kessler, un meci care era avut în vedere de InterBox în cazul unei victorii cu Bolonti, pe 6 decembrie.

Ajuns la 34 de ani, Bute are 31 de victorii la profesionişti, dintre care 24 obţinute înainte de limită şi două înfrângeri.

Reporter: Marius Ţuca
Operator: Gelu Mormoloc

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...