Brăila a rămas fără computere tomograf

Data publicării:
comp tomogr dec

Ana-Maria Dobre - reporter Digi24: "Problemele au început să apară la jumătatea lunii ianuarie, când s-a stricat primul computer tomograf amplasat la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului județean. De atunci, toate investigațiile tumorale au fost preluate de al doilea aparat din cadrul unității spitalicești".

O lună mai târziu a cedat și acesta. Din cauza suprasolicitării, cred medicii. În aceste condiţii, pacienții în stare gravă, dar şi cei care aveau nevoie de investigații periodice de rutină sunt plimbaţi pe drumuri, la spitalele din Galaţi sau din Bucureşti.

Mihail Iugulescu - manager SJU Brăila: "Dumnealor ne ajută pentru urgențele de politraumă cu interesare craniană, alternativ în zilele când este de gardă Neurochirurgia".

Aproape 1.000 de bolnavi cronici care aşteptau investigarea cu tomograful pentru noi tratamente de rutină au fost reprogramați.

"A trimis doamna doctor de acolo un asistent, a venit jos cu sticlele de apă, când să ne pună soluția a spus că s-a defectat. Da. Și a zis să așteptăm, ne-a luat numărul de telefon și să primim telefon acasă" spune o pacientă.

"Soțul meu a făcut o semipareză și am fi vrut să facem și un tomograf și tomograful e stricat" declară un aparţinător.

Firma care se ocupă de buna funcţionare a aparatelor a stabilit cauza defecțiunii: un scurtcircuit. Tomografele nu mai sunt în garanție, iar costurile cu reparaţiile se ridică la peste 2,7 miliarde de lei vechi.

Viorel Mortu - președinte CJ Brăila: "Necazul este că aceste aparate atât de scumpe nu au service garantat. Peste o lună vine cineva din Germania să le repare. Pentru că numai acela știe taina unui astfel de aparat".

Această problemă se răsfrânge şi asupra activităţii Ambulanţei. Zilnic, medicii fac două sau chiar trei drumuri în Capitală sau la Galați pentru a transporta urgențele de gradul zero.

Viorica Uscatu - manager SAJ Brăila: "La Spitalul Județean Galați transportăm acum cam unu, două cazuri pe zi, nu pot să spun că se făceau așa de puține la Brăila, dar probabil că, având în vedere defecțiunile apărute, se selectează mai bine și se transmit marile urgențe".

Potrivit conducerii spitalicești, zilnic, la cele două computere tomograf erau investigați în medie aproape 100 de pacienți.

Primul aparat a fost achiziționat de către Consiliul Județean Brăila cu 400.000 de euro, iar cel de-al doilea a fost cumpărat cu fonduri europene cu suma de 1.400.000 euro.

reporter: Ana-Maria Dobre
operator: Luigi David

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri