BRĂILA. Cozile la taxe și impozite, la fel de lungi

Data publicării:
taxe gll-1

„Un pic de rușine așa n-aveți? Când ați văzut reporterul ați închis gura toți, altfel toți săriți în sus. Să se plătească gunoiul în întreținere cum era odată, să nu mai vin.. mie îmi este rău de nu mai pot să stau în picioare. Soțul meu s-a învoit de la muncă să vină să stea pentru gunoi, pentru impozit" spune revoltat o brăileancă.

Ana-Maria Dobre - reporter Digi 24: „Deși primăria a anunțat suplimentarea numărul de ghișee și prelungirea programului de funcționare al acestora pentru a se evita aglomerația, soluția nu pare să fi dat rezultate. Cozile sunt în continuare lungi."

Aglomerațiile de la ghișeele de taxe și impozite sunt departe de a se fi încheiat la Brăila. Și asta pentru că preschimbarea taxei de salubrizare în obligație fiscală presupune mai mult timp petrecut la cozi.

"Deci stăm la coadă de la ora 8.00 și uitați, este ploaie, este frig. Noi suntem de acord să se plătească cum se plătea înainte la întreținere, la asociația de locatari" declară un localnic.

„Avem și serviciu, nu apuc astăzi să depun, vin și mâine și uite așa se taie o zi de muncă. Şi așa este salariul cum este în țara noastră, mai facem și alte...ăsta-i sistemul românesc" spune alt contribuabil.

Potrivit serviciului de taxe și impozite, de la începutul anului și până în prezent, aproape 40.000 de proprietari au reușit să înregistreze declaraţiile de impunere pentru imobilele deţinute, declarație care trebuie depusă până la data de 31 ianuarie.

Ionuţ Bardaş- şef serviciu Constatare Impunere Persoane Fizice, Primăria Brăila: "Au fost foarte multe declarații depuse în cursul anului acesta și ăsta este unul dintre motivele pentru care sunt cozile. Numărul mare de declarații care trebuiesc depuse. Se lucrează și sâmbăta, s-a prelungit în fiecare zi cu o oră programul".

Valoarea taxei de salubrizare este 7 lei de persoană lunar, iar plata se face semestrial, până la 31 martie - pentru semestrul I şi până la 30 septembrie - pentru semestrul al II lea.

reporter: Ana-Maria Dobre
operator: Luigi David

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri