BRĂILA. Exerciţiu spectaculos la Brăila

Data publicării:
exercitiu braila

Sirenele au început să sune în jurul orei 10.00, când mai multe autospeciale au răspuns unor situaţii de urgenţă ce aveau să testeze reacţia rapidă la dezastre a echipajelor speciale.

În primul caz a fost vorba despre un incendiu produs lângă un hipermarket din oraş la care pompierii s-au străduit să elimine riscul extinderii focului preţ de câteva minute. În acest timp a fost dată din nou alarma. De această dată a fost vorba despre producerea unui accident rutier, pe şoseaua Râmnicu Sărat.

dr. Victoria Ţîgîrlaş - director medical SAJ Brăila: "Am acordat primul ajutor victimelor şi le-am transportat la punctul de prim ajutor cu mijloacele din dotare pe care le avem. Victimile sunt stabile hemodinamic."

Florica Focşa - director Crucea Roşie Brăila: "Noi acordăm primul ajutor premedical de bază, mobilizăm şi o fractură, o primă hemoragie, facem o resurcitare cardio-respiratorie. Voluntarii sunt pregătiţi pentru a interveni în orice situaţie."

"Am avut un număr de 8 victime pe care, împreună cu colegii mei, le-am îngijit corespunzător, strict pragmatic am avut cazuri cum ar fi amputare, hemoragie foarte masivă, fractură deschisă, fractură închisă" a spus un voluntar de la Crucea Roşie."

Simularea coordonată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Brăila s-a derulat după toate regulile uneia reale, într-un spaţiu extins, unde oricând poate exista un astfel de pericol.

lt.col. Ion Cristian - inspector şef ISU Brăila: "Considerăm că activităţile s-au derulat conform procedurilor de intervenţie, coordonarea a fost unitară a efectivelor şi apreciem calificativul foarte bine."

La desfăşurarea de forţe de la Brăila au fost angrenate 10 structuri de intervenţie rapidă.

reporter: Ana-Maria Dobre
operator: Luigi David

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri