Bunea Stancu rămâne în arest la domiciliu

Data publicării:
bunea 2

Gheorghe Bunea Stancu a fost ridicat de acasă cu puţin timp înainte de ora 9.00.

Ajuns la Curtea de Apel Galaţi, s-a arătat încrezător şi liniştit privind decizia magistraţilor. Nu a dorit să facă, însă, nicio declaraţie.

Procurorii DNA au cerut schimbarea măsurii arestului la domiciliu cu cea de arest preventiv, pe motiv că fostul preşedinte CJ Brăila ar fi luat legătura indirect cu unul dintre suspecţii din dosar. Completul de judecată a deliberat aproape patru ore.

Irina Popa, consilier biroul de informaţii şi relaţii cu publicul: "Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondată contestaţia formulată de DNA Galaţi, împotriva încheierii de şedinţă din 26 august 2014 pronunţară de Tribunalul Galaţi".

Pentru avocatul lui Gheorghe Bunea Stancu, decizia magistraţilor Curţii de Apel Galaţi nu este o surpriză.

Ion Popa, avocatul lui Gheorghe Bunea Stancu: "Din punctul meu de vedere soluţia este legală, potrivit probelor dosarului DNA-ul nu a făcut dovezi în sensul că a încălcat cu rea credinţă obligaţiile stabilite de judecător la data de 8 august".

Miercuri, Gheorghe Bunea Stancu va fi adus, din nou, în faţa judecătorilor.

Magistraţii vor hotărî dacă se va prelungi arestul la domiciliu.

Alături de el se va afla şi fostul vicepreşedinte al CJ Brăila, Florin Mija, acuzat de abuz în serviciu, în acelaşi dosar.

Cei doi sunt cercetaţi pentru că ar fi prejudiciat statul cu 3 milioane de lei.

Reporter: Georgiana Ciurea
Operator: Liviu Hagiu 

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri