BUZĂU. Consultaţii medicale gratuite în autobuz

Data publicării:
spital mobil bz

În ultima săptămână, peste 1.000 de buzoieni au fost consultaţi gratuit. Totul s-a întâmplat într-un autobuz, în care a fost amenajată o clinică medicală în valoare de 15.000 de euro. Un medic şi cinci asistenţi voluntari îi învită pe oameni să urce în maşină şi să le verifice starea de sănătate.

Mihai Richivoiu, medic: "Problemele sunt acestea: hipertensiune arterială, diabetul zaharat tip 2, obezitatea, probleme reumatice mai puţine, foarte puţine cazuri de cancer".

Achiziţionată din sponsorizări, aparatura din spitalul mobil permite doar măsurarea hipertensiunii, a grăsimii din organism şi a indicelui de masă corporală.

Chiar dacă investigaţiile medicale sunt minime, buzoienii au fost încântaţi că serviciile au fost gratuite.

"Este un lucru bun, în primul rând pentru oamenii de rând care nu au posibilităţi de a se duce şi a-şi face toate analizele medicale" spune un pacient.

"Îmi place să vin şi am adus şi alţi colegi de ai mei, vecini" declară alt buzoian.

"Ne ajută să aflăm despre sănătatea noastră, să ne mai oprim de la grăsimi, de la mâncare necorespunzătoare" explică alt localnic.

Cei care au venit la spitalul pe roţi, au primit şi o trimitere către o clinică privată, pentru o serie de analize de sânge gratuite.

Andrei Adrian, Fundaţia pentru Sanatate, Educaţie şi Familie: "Noi ne-am fi dorit foarte mult să vină şi tinerii. Dar şi conştientizarea la o vârstă poate chiar înaintată cu privire la ce ar putea să facă omul acasă la el înseamnă foarte multe. Chiar au fost cazuri în care oamenii şi-au descoperit, aici, probleme de care nu erau conştienţi".

Clinica mobilă îşi va continua traseul prin judeţul Buzău, până la finalul lunii iulie.

Reporter: Georgiana Ciurea
Operator: Bogdan Vlădoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri