Coadă la buletine

Data publicării:
aglomeratie buletine2

Oamenii s-au aşezat la coadă înainte de răsăritul soarelui în speranţa că vor ajunge mai repede în faţa ghişeului.

"Am venit la a patru şi jumătate, am bonul 1.093. Sunt de la ţară, de la Pechea. Până la 12 şi jumătate aşteptăm aici, că altfel pierdem rândul" a spus un gălăţean. 

Şi doamna Ioana s-a trezit cu noaptea în cap ca să prindă prima maşină spre Galaţi.

Ioana Niţă: "Intru la 11 şi jumătate. Stau aici, unde să mă duc, nu am unde să mă duc"

Şi autorităţile locale ştiu că au un deficit de personal, însă anul acesta vor fi scoase la concurs posturile libere.

Emanuela Turcu, purtător de cuvânt Primăria Galaţi: "Noi am suplimentat şi programul de lucru cu publicul, tocami pentru a veni în sprijinul celor care au nevoie de serviciile celor de la Evidenţa Persoanei."

În ceea ce priveşte mutarea sediului într-o altă locaţie, reprezentanţii muncipalităţii nu au în plan, în acest moment, un proiect.

Emanuela Turcu, purtător de cuvânt Primărie Galaţi: "Din păcate, spaţiul în care îşi desfăşoară activitatea Serviciul de Evidenţă a Persoanei nu este tocmai cel mai bun. Sperăm ca odată cu apariţia noii primării să identificăm şi un spaţiu mult mai bun, mai confortabil şi mai eficient."

Serviciul Evidenţa Persoanelor Galaţi deserveşte aproximativ 420.000 de cetăţeni.

Instituţia primeşte zilnic între 150 şi 300 de cereri.

Reporter: Mihaela Brazdeş
Operator: Liviu Hagiu 

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri