Sari la conținut

Copil muşcat de căpuşă

Luminiţa are aproape cinci ani, iar în timp ce se juca în grădină a fost muşcată de o căpuşă. Părinţii nu au observat muşcătura şi au ajuns la spital după câteva zile. Minora a fost trimisă de urgenţă la secţia de chirurgie unde i-a fost extrasă, de la baza craniului, căpuşa.

dr. Silvia Constantin Dinescu, medic specialist pediatrie Spitalul de Copii Galaţi: „Era destul de mare. Este de câteva zile şi probabil nu a fost observată la timp. Pentru profilaxia boalei Lyme se va administra antibiotice claritromicină şapte zile şi va fi monitorizată ulterior."

Sezonul căpuşelor este abia la început, iar medicii îi sfătuiesc pe gălăţeni să se protejeze pentru că riscurile sunt foarte mari.

dr. Silvia Constantin Dinescu, medic specialist pediatrie Spitalul de Copii Galaţi: „Dacă este o căpuşă femelă copilul riscă să se îmbolnăvească de boala Lyme, dacă este mascul şi rămâne acolo se poate suprainfecta, dar riscul cel mai mare este acela de paralizie ulterioară."

De când temperaturile au crescut numărul gălăţenilor care au ajuns la spital cu muşcături de căpuşe a crescut.

dr. Liliana Iordăchescu, purtător de cuvânt DSP Galaţi: În ultima săptămână de raportare numărul persoanelor asistate pentru înţepături de căpuşe a fost de 22."

În perioada sezonului cald medicii recomandă purtarea de haine deschise la culoare, pe care să se vadă uşor căpuşele, bluze cu mâneci lungi şi pantaloni lungi. Părinţii sunt sfătuiţi să îşi controleze copiii în totalitate după fiecare ieşire în natură.

Reporter: Mihaela Brazdeş
Operator: Luigi David