Crăciunul, în sânul unei familii

Data publicării:
asistenti

Bucuria Crăciunului a fost trăită în sânul unei familii de cei 700 de copii instituţionalizaţi ai Galaţiului, care au avut şansa de a trăi magia sărbătorilor alături de o mamă şi un tată, datorită asistenţilor maternali. Doamna Daniela, în vârstă de 47 de ani, este unul dintre ei din 2007 şi are în grijă două fetiţe, de 7 şi 4 ani.

Daniela Viişoreanu, asistent maternal: "Sărbătorile sunt întotdeauna pline, pentru că copiii îţi umplu sufletul, îţi umplu casa, râd, se bucură, poate că noi ca adulţi mai trecem cu vederea, dar ei se bucură de orice."

Moşul a venit la cele două fetiţe cu o papuşă şi o bucătărie complet utilată. Bucuria lor este motivul pentru care meseria de asistent maternal este una dintre cele mai frumoase, dar şi cele mai solicitante.

Daniela Viişoreanu, asistent maternal: "Este o meserie grea, grea, pentru că implică multe sentimente amestecate şi este un job mai dificil."

De 10 ani este asistent maternal şi doamna Georgeta, în vârstă de 55 de ani. Are în grijă trei copii, o fată de 16 ani şi doi băieţi, de un an şi 6 ani. Bucuria cea mai mare este când realizează că datorită ei cei mici descoperă pentru prima dată lucruri banale, ca un brad sau un tort.

Georgeta Trofin, asistent maternal: "Cel mijlociu nu a văzut niciodată, aşa îmi dau eu seama, el nu spune, stă inhibat în el. Ce nu a văzut niciodată? Un brad sau cadouri. Când a văzut pentru prima dată un tort la noi acasă stătea şi se uita foarte mirat."

Pentru asistenţii maternali cel mai greu moment este cel în care trebuie să se despartă de unul dintre copiii pe care îi are în grijă. Chiar dacă acesta se întoarce la mamă sau este adoptat.

Georgeta Trofin, asistent maternal: "Mi-a fost foarte greu. Şi acum mă gândesc la el, mă gândesc la fiecare în parte, ce fac, unde sunt, cum sunt."

Daniela Viişoreanu, asistent maternal: "Este foarte greu. A fost o fetiţă cu probleme mari de sănătate. La vârsta de un an şi 4 luni a plecat spre adopţie. Am suferit foarte mult, pentru că nu mă aşteptam, dar celalalt copil l-a înlocuit."

Amândouă spun că nu partea financiară este cea care îi determină pe oameni să devină asistenţi maternali, ci doar dragostea faţă de copii. Şi asta pentru că un salariu mediu de 1.000 de lei nu reuşeşte să acopere niciodată necesităţile unui copil.

Ciprian Groza, director adjunct Direcţia de Protecţie a Copilului: "Există o condiţie şi anume aceea ca să devii asistent maternal, să poţi face dovada că te poţi întreţine şi nu de asta iei copii în plasament."

La nivelul judeţului Galaţi sunt 370 de asistenţi maternali care au grijă de 700 de copii instituţionalizaţi. Numărul lor este insuficient însă, pentru că de la an la an creşte alarmant rata de abandon a bebeluşilor.

Reporter: Georgiana Ciurea
Operator: Bogdan Cazacu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri