Sari la conținut

FOTBAL. Meciul decisiv pentru FC Oţelul

Aflat în insolvenţă din cauza datoriilor mari către ANAF, foşti jucători şi diverse persoane juridice, Oţelul s-ar putea desfiinţa în cazul în care justiţia decide intrarea clubului în faliment.

Cristi Munteanu - director sportiv FC Oţelul: "Doamne fereşte de o nenorocire, ca să spun aşa, ar fi o tragedie pentru Galaţi ca pe 23 septembrie echipa să fie declarată în faliment. Vă daţi seama că ne-ar arunca în aer pe toţi".

Dacă miercuri se va pronunţa falimentul Oţelului, echipa nici nu s-ar mai prezenta la meciul din etapa a cincea din Liga a II-a.

Cristi Munteanu - director sportiv FC Oţelul: "Nu mă pricep la termeni juridici, la legislaţia asta ce înseamnă un faliment. Dar eu aşa cred. Că în momentul în care s-a declarat un faliment, s-a închis societatea, s-a închis prăvălia".

Fostele glorii ale Oţelului cred că pentru salvarea clubului există o singură variantă: Patronul Dan Grigore Adamescu să cedeze echipa.

Gabriel Viglianti - fost jucător şi director sportiv FC Oţelul: "Lucrurile trebuie schimbate. Dacă pe patron nu îl înteresează echipa, va trebui să vă lase la Primărie sau la altcineva pe care îl interesează sportul sau îl interesează Oţelul".

Dan Adamescu a preluat echipa Oţelul Galaţi în toamna lui 2012. În momentul în care omul de afaceri a venit la conducere, clubul avea un profit de şapte milioane de euro.

După numai trei ani, clubul a intrat în insolvenţă cu datorii de câteva milioane de euro, iar echipa a retrogradat în liga a doua după 24 de ani consecutivi petrecuţi în Liga I.

reporter: Marius Ţuca
operator: Ionuţ Mocanu