FOTBAL. Oţelul: înfrângere, victorie, egal

Data publicării:
antrenamente otelu-1

Cu trei fotbalişti noi în lot, dintre care doi în primul 11, Oţelul a remizat, scor 0-0, în ultimul amical al verii cu FK Poprad, o echipă proaspăt promovată în liga a doua din Slovacia.

Oţelul a început partida cu Cezar Lungu în poartă, Cojoc, Mişelăricu, Sipovici şi Rusu în apărare. Cucu, Gheorghe şi Karlik au jucat în linia de mijloc, iar în atac au intrat Cristea, Tudorie şi Onwuachi. Pe parcursul jocului au mai intrat Miron, Ilie, Stoian, Juffo, Tomozei, Moglan şi Davies.

Antrenorul Michael Weiss are un bilanţ neconvingător în meciurile amicale: un egal, o victorie şi o înfrângere cu trei echipe de ligă secundă.

Iar o posibilă explicaţie ar putea fi chiar timpul foarte scurt pentru pregătiri.

Remus Pascu - director executiv FC Oţelul: "Perioada este foarte, foarte scurtă. Dat fiind faptul că Oeţlul nu a trecut în ultima vreme prin momente foarte uşoare, am întârziat un pic cu începerea programului de pregătire."

Oţelul revine în ţară sâmbătă, urmând să joace primul meci oficial săptămâna viitoare cu Ceahlăul Piatra Neamţ, în Cupa Ligii.


Reporter: Marius Ţuca
Operator: Florin Gîlcanu

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri