Sari la conținut
News Alert

FUTSAL. United Galaţi a câştigat Cupa Dunării

Constantin Burdujel a deschis scorul în primele minute ale meciului, iar până în pauză, celălalt jucător din Republica Moldova, Adrian Laşcu, a dus scorul la 3-0.

Tot Laşcu a marcat primul şi în repriza a doua, după ce e fructificat un penalti, iar Ovidiu Tudose a finalizat pentru 5-0 o fază de atac bine pregătită de jucătorii de la United.

Bulgarii au redus din diferenţă după un contraatac simplu, iar United a închis apoi tabela la 6-1 prin glul lui Octavian Cireş.

Constantin Burdujel - jucător United Galaţi: "Este un turneu bun, cu toate că am avut cam multe meciuri amicale în ultima lună, pentru pregătire. Dar a fost foarte bine pentru începutul de campionat, pentru echipa noastră, avem jucători noi, a fost un meci de pregătire foarte bun".

David Asandei - antrenor United Galaţi: "Nu pot să spun că nu sunt mulţumit, am câştigat cu 6-1, am marcat multe goluri, am şi primit, cel puţin în meciurile cu Iaşul şi cu Chişinăul, care au fost meciurile mai strânse".

Trofeele de la Cupa Dunării au fost înmânate la finalul competiţiei de către fiica şi soţia marelui arbitru Nicolae Rainea.

United Galaţi va debuta în campionat la sfârşitul acestei săptămâni, pe teren propriu, cu Spicom Sfântu Gheorghe.

reporter: Marius Ţuca
operator: Bogdan Vlădoiu