Gălăţenii îşi asigură locuinţele

Data publicării:
asigurari locuinte

Dacă în anii trecuţi oamenii încheiau o asigurare obligatorie mai mult de frica amenzilor, situaţia începe să se schimbe. Cutremurul produs la sârşitul săptămânii trecute a făcut ca zeci de gălăţeni să se grăbească să-şi încheie o poliţă de asigurare.

Nela Dinu, brocker asigurări: "A crescut destul de mult. Punctul nostru unde ne aflăm noi acum a înregistrat 20 de poliţe pe zi, iar dacă ne referim la colegii noştri care se află în teren şi care aparţin reţelei noastre numărul a crescut undeva la 50, 60 faţă de zilele trecute".

Oamenii îşi pun speranţa în despăgubirile pe care le vor primi în caz de calamităţi.

"Speriată de cutremur am venit şi am reînnoit asigurarea pentru doi ani" a spus o gălăţeancă.

"A fost groaznic. S-au zdruncinat şi scrâşneau din încheieturi pereţii apartamentului. Îmi reînnoiesc poliţa veche, că expiră în ianuarie" a declarat alt localnic.

"Foarte puternic, l-am simţit până în măduva oaselor. Dacă mai vine altul e vai şi amar de noi. Mi-am făcut asigurare" a mai spus alt gălăţean.

Nela Dinu, brocker asigurări: "Motivul cu siguranţă este cutremurul care s-a produs la sfârşitul săptămânii şi chiar azi a venit cineva şi mi-a zis uite mi-a expirat poliţia şi chiar am probleme şi îmi pare rău că nu am venit la timp să o reînoiesc. Şi astăzi a venit să o reînnoiască".

La începutul anului 2014, Galaţiul ocupa locul cinci pe ţară, în topul judeţelor cu cele mai multe poliţe pentru asigurarea locuinţelor împotriva dezastrelor naturale.

Reporter: Cornelia Mazilu
Operator: Bogdan Cazacu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri