Sari la conținut

Galaţiul sub cod portocaliu de caniculă

Temperaturile extrem de ridicate înregistrate miercuri la orele prânzului au creat impresia că fierbe asfaltul. În cele mai aglomerate zone din oraş, căldura a fost insuportabilă.

"Stăm la umbra copacului. Ne relaxăm, aici vine răcoare de la fântână. Profităm" spune Valentin.

"Cu apă multă, umbră. Asta e. Facem faţă, numai de nu o veni alta mai mare" declară Nuţa.

Cei mici au găsit metoda perfectă de a face faţă caniculei. S-au scăldat în apa fântânilor arteziene din oraş, ca într-o adevărată piscină.

Din cauza temperaturilor foarte ridicate, în doar 24 de ore, solicitările la 112 au crescut cu 20%.

Mihai Polinchi, şef SAJ Galaţi: "În total am avut 199 de cazuri pe ultimele 24 de ore pe tot judeţul Galaţi. Din acestea 53 au fost mai mult sau mai puţin legate de valul de căldură".

Temperaturile au fost atât de ridicate, încât mercurul dintr-un termomentru scos dintr-o încăpere de la 30 de grade Celsius, a urcat până la 43 de grade în doar două minute.

Temperaturi caniculare se vor înregistra şi astăzi în zona de sud este a ţării, când la Galaţi vor fi 37 de grade Celsius.

reporter: Adrian Obreja