Grupul Voces, câştigător la San Remo

Data publicării:
teatru copii

Piesa reprezintă o premieră pentru Europa şi are un subiect incitant.

Elevii unei şcoli din viitor se teleportează la un muzeu în care profesoara le prezintă „ultima carte de poveşti", un obiect considerat primitiv.

În noua lume, ei trec prin mai multe experienţe. După ce sunt convinşi să citească, tinerii viitorului se întorc în lumea lor şi cu imaginaţia pe care numai cititul o poate da, reuşesc să le redea viaţa personajelor din poveşti, ajutându-le să evadeze din capcana uitării.

Spectacolul, a fost prezentat în premieră, în luna ianuarie, pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini".

Radu Horghidan, regizor: "Avem o lume a viitorului în care aceşti copii deştepţi au uitat ce e fericirea, nu mai citesc poveşti şi se întâlnesc cu personajele dintr-o carte".

Ideea spectacolul a apărut după succesul de la Mamaia Copiilor, din 2013, când Grupul Voces a obţinut trofeul cu piesa Ţara Muzicii.

Eugen Drăgoi, compozitor: "Am făcut spectacolul acesta pe nerăsuflate deşi timpul de pregătire a fost îndelung, a fost în sfârşit un spectacol pe sufletul meu în care am avut timp să mă desfăşor. Musicalul este un cros între operă, între muzica uşoară, între dans şi e un fel de legătură extraordinară între toate genurile muzicale".

"Emoţiile au fost constructive şi au fost în culise, când am fost pe scenă s-au evaporat toate emoţiile, m-am simţi foarte bine" spune copil.

În musical evoluează 17 copii, cu vârste între 6 și 15 ani, membrii ai Grupului Voces.

Spectacolul „Personajele evadează" a câştigat la sfârşitul săptămânii trecute marele premiu "Delfinul de argint" la Festivalul Internaţional de la San Remo pentru Copii.

Redactor: Cornelia Mazilu

Operator: Dan Lare

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri