Sari la conținut

Han cuprins de flăcări la Buzău. Complexul turistic a fost inaugurat anul trecut în luna martie

Incendiul a fost semnalat la 112, cu puţin timp înainte de miezul nopții. Flăcările au cuprins mai întâi lemnăria de la mansardă, apoi s-au extins şi la acoperiș. În restaurant se aflau şapte persoane, proprietarul şi muzicanţii.

Nicu Bordei - lăutar: "Stăteam la masă cu toţii la o cafeluţă. A luat foc din senin. Am avut impresia că plouă, se auzea trosnind."

Viorel Dumitrescu - administrator: "Am auzit ca şi cum era o ploaie torenţiala cu pietre. Când am ieșit afară am văzut flacăra care era extinsese deasupra intrării principale. În 10 minute s-a extins pe toată suprafaţa hanului."

Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale care au avut nevoie de mai multe realimentări cu apă.

col. Dan Manciulea - ISU Buzău: "Am desfășurat un dispozitiv cu 9 țevi de apă, dar a fost nevoie de navetă la Buzău, pentru că aici nu este sursă de apă. Ca pagube, în incendiu au ars aproximativ 500 de metri pătrați de acoperiș și mansardă, mobilier și aparatura din interior."

Complexul turistic a fost inaugurat anul trecut în luna martie ca popas pentru grupurile de motocicliști.

Patronul tocmai începuse să amenajeze camerele de la mansarda clădirii, dar acum va trebui să o ia de la capăt cu investițiile.

Va avea nevoie de cel puțin 200.000 de euro pentru a acoperi din surse proprii pagubele, întrucât localul nu era asigurat.

Editor web: Dana Costache