Sari la conținut

HANDBAL. HCM Dunărea a pierdut şi cu Baia Mare

Până la jumătatea primei reprize, handbalistele de la Baia Mare s-au distanţat totuşi la cinci goluri diferenţă, scor 4-9 în minutul 14.

Aneta Pârvuţ, ajunsă la Dunărea Braila chiar de la Baia Mare, a fost cea mai periculoasă în atacul gazdelor, însă Ionica Munteanu, în poartă, și Perianu sau Geiger, la finalizare, au scutit vicecampioana de emoții până la pauză.

A fost 12-16 la jumătatea partidei, iar Dunărea avea o misiune grea în repriza a doua.

Brăilencele au dat semne de revenire la începutul părţii secunde şi au reuşit chiar să se apropie la două goluri după şapte minute scurse din repriza a doua.

Finalul de meci a aparţinut totuşi echipei oaspete, care s-a distanţat din nou la cinci goluri diferenţă. Gabriela Perianu, jucătoare plecată la Baia Mare chiar de la Brăila, a fost principala marcatoare a partidei, cu 6 reușite.

Miercuri, HCM Dunărea Brăila va juca în etapa a şasea în deplasare, cu CS Măgura Cisnădiei.

redactor: Marius Ţuca