În vizită la pacientul decedat

Data publicării:
nereguli spital

Lili Hahui şi fiul ei Sorin au venit la spital pentru a vizita o rudă internată la secţia de Neurologie. Femeia era internată încă de luni, săptămâna trecută. Aveau pregătit pachetul cu mâncare, numai că atunci când au intrat în salon au avut parte de şoc.

Sorin Hahui, nepotul pacientei: "Am intrat în salon, nu am mai găsit-o şi am intrebat: nu vă supăraţi, bolnava? Râzând, o asistentă întinsă în pat, perfect îmi aduc aminte, îmi spune: e moartă domnule. Când a murit, acum o oră, două ore? A murit vineri spre sâmbătă noaptea."

Sora şi nepotul nu au primit niciun semn de la spital în tot acest timp, cu toate că în fişa medicală era trecut numărul lor de telefon.

Lili Hahui, sora pacientei: "Staţi să ne uităm în fişă. E de vineri noaptea moartă. Şi cât o mai ţineaţi fără să ne anunţaţi, dacă nu veneam astăzi. Ziceam că vin mâine, poimâine. Zice: doamnă nu ne întrebaţi pe noi, că nu a fost tura noastră. Nu v-a anunţat nimeni? Nu."

Rudele pacientei au depus o reclamaţie la adresa cadrelor medicale de la Neurologie. Chiar şi pe certificatul constatator de deces este menţionată data morţii, adică 11 aprilie.

Lucica Grigorică, purtător de cuvânt Spitalul Judeţean Galaţi: "În cazul decesului unui pacient unitatea sanitară este obligată să anunţe decesul pacientului. E o sesizare, nu ştiu dacă au fost sunaţi sau nu au fost sunaţi. Se va ancheta desfăşurătorul de convorbiri telefonice prin centrala spitalului. Există metode uşor de pus în evidenţă dacă s-a sunat sau nu."

În cel mult 24 de ore de la producerea decesului familia trebuie anunţată, susţin reprezentanţii Colegiului Medicilor.

Aurel Nechita, preşedinte Colegiul Medicilor Galaţi: "În secţia respectivă, chiar dacă medicul curant a fost plecat în weekend, există o linie de gardă continuă 24 din 24. Şi dacă a murit seara, vineri spre sâmbătă şi a fost mai greu de luat legătura, oricum a doua zi era tot timpul ca medicul de gardă să anunţe familia."

Femeia internată în spital suferea de mai multe boli grave care prin asociere i-au adus decesul. Trupul neînsufleţit se află la morgă până când familia va obţine toate actele necesare înmormântării.

Reporter: Adrian Obreja
Operator: Gelu Mromoloc

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri