Sari la conținut

Laboratoarele de informatică, în moarte clinică

Cele 10 calculatoare primite în 2006, de la Minister, au fost resuscitate de nenumărate ori de profesorii de informatică de la Şcoala Generală Nr. 5 din Galaţi. Tehnica depăşită abia reuşeşte să facă faţă cerinţelor elevilor. Când vine vorba de orele de informatică, aplicaţiile prevăzute în programa şcolară abia rulează.

Lilian Ciubotaru, informatician Şcoala Generală Nr. 5 Galaţi: "Sunt destul de uzate şi moral şi fizic. Din punct de vedere tehnic ele sunt dotate la nivelul anilor '94 - '95. Sunt Pentium 4, cu procesor de 2,8, cu 256 mega de ram. Eu sunt mulţumit că am reuşit să le menţinem în stare de funcţionare şi să le reanimăm. La nivelul cerinţelor actuale, un laborator de informatică eu îl văd cu un minim de 20 de calculatoare."

Părinţii s-au implicat în menţinerea laboratorului pe linia de plutire.

Daniela Malaxa, director Şcoala Generală Nr. 5, Galaţi: "Nu a fost îmbunătăţit decât cu ajutorul asociaţiei de părinţi."

Pe lângă tehnica depăşită, numărul redus al unităţilor disponibile îi înghesuie pe elevi câte 3 la un calculator.

Sebastian Butură, elev: "Între calculatoarele desktop şi ce am acasă este o diferenţă destul de mare. Dacă toate calculatoarele ar fi la nivelul laptop-urilor, pot spune că ar fi un laborator de vis. Dacă stăm câte doi putem face un singur lucru, câte doi. Dar dacă am sta câte unu poate am face două, trei lucruri într-o oră."

Denisa Tălpău, elevă: "Se mişcă destul de greu, Windows-ul este puţin cam vechi. Eu am Windows 7. Merg cam greu mai ales că noi la ore stăm câte doi, trei copii la un calculator şi fiecare trebuie să lucreze câte un sfert de oră. Dacă am sta singuri am lucra toţi o oră."

La ţară, în unele şcoli, s-a pus deja praful pe o parte dintre staţiile de lucru. Şcoala din comuna Tulceşti a primit, în 2003, 10 calculatoare, dintre acestea 3 au fost deja scoase din uz şi stau înghesuite într-un colţ al laboratorului. 2 calculatoare au fost înlocuite cu unităţi cumpărate din fonduri proprii şi alte două au fost înlocuite cu unităţi donate de profesori. Celor 7 unităţi PC funcţionale le trebuie o oră să se deschidă.

Ora de informatică la şcoala din Tuluceşti se face după catalog, în ordine alfabetică. 7 copii lucrează la calculator, ceilalţi stau în bănci, iar ora următoare vine rândul celorlalţi 7.

Ramona Stan, elevă: "Eu sunt ultima la catalog şi de la începutul anului abia am intrat la calculator."

Cu o dotare tehnică redusă şi mult depăşită, profesorii spun că nu pot exploata, la capacitate maximă, potenţialul elevilor.

Claudiu Şoimu, viceprimar comuna Tuluceşti: "Noi, ca şi unitate administrativ teritorială, până în momentul acesta, nu am primit bani pentru modernizarea acestor laboratoare de la şcoli."

Directorii unităţilor de învăţământ speră să se aloce cât mai curând fonduri pentru modernizarea laboratoarelor.

Reporter: Iuliana Chitic
Operator: Liviu Hagiu