Sari la conținut
News Alert

Liceu executat silit în timpul BAC-ului. Tot mobilierul şi aparatura au fost luate din clădire

Întreaga scenă s-a petrecut în timpul probei de competenţe lingvistice, sub ochii miraţi ai profesorilor şi ai elevilor.

Olguţa Bâlea - director Liceul „Ghe. Munteanu Murgoci" Măcin: "Au luat mobilierul, aparatură, calculatoare. Cancelaria este goală, biroul directorului gol, nu avem bănci, scaune, imprimante, xeroxuri, au luat absolut tot."

Elevii au fost cei care au pus mâna pe telefon şi au alertat profesorii.

Gilda Preda - profesor: "Elevii m-au sunat miercuri, când a venit firma Pericle Star să ridice mobilieru, disperaţi că n-au unde să susţină bacalaureatul. Eu am crezut că este o glumă, le-am spus: staţi liniştiţi că probabil se renovează, este o glumă. Dar... nu era."

Adrian Obreja - reporter Digi24 Galaţi: "O icoană şi un cuier prins în perete, pe care probabil n-au mai avut timp să-l desfacă. Sunt singurele lucruri care au rămas în această sală de curs."

Cel care a executat silit liceul este chiar un fost profesor, patron al unei firmei de construcţii care a făcut lucrări de reabilitare din 2007. Pentru că nu şi-a primit toţi banii, a dat în judecată unitatea de învăţământ şi a câştigat. 300 de mii de lei trebuia să plătească liceul, cu tot cu penalităţi.

Olguţa Bâlea - director Liceul „Ghe. Munteanu Murgoci" Măcin: "Toţi dau din umeri. Inspectoratul cu ministerul educaţiei spune că trebuie să plătească consiliul local pentru că reţeaua şcolară aparţine de consiliul local. Consiliul local, primarul, spune că în primul rând n-au bani."

Nicole Topoleanu - primar Măcin: "Vinovat putem spune că este cel care a dat curs proiectului de reabilitare fără a avea sursa de finanţare. Adică ministerul edicaţiei."

 Dumitru Damian - inspector general ISJ Tulcea: "Consiliul local Măcin este singurul abilitat şi singurul legal să facă rezolvarea."

Firma de construcţii vrea să ridice şi echipamentele din laboratoare.

Reporter: Adrian Obreja

Operator: Gelu Mormoloc

Editor web: Dana Costache