Manualele digitale, distribuite cu ţârâita

Data publicării:
manuale dig

După o întârziere de două luni şi jumătate de la începerea anului şcolar, primele manuale în format print şi digital au ajuns, în sfârşit, pe băncile şcolilor gălăţene.

Elena Pomohaci, învăţătoare: "Am primit manualul de comunicare în limba română pe ambele semestre şi CD inclus. Şi manualul de matematică şi exploatare mediului cu CD inclus".

Din păcate, manualele în format print şi digital vor ajunge doar la o parte dintre elevi. Din cele 25.000 de cărţi comandate de Inspectoratul Şcolar Galaţi, au ajuns doar 3.500.

Diana Bulai, inspector ISJ Galaţi: "Deja în trei şcoli din municipiul Galaţi, şcoala 28, 33 şi 38 au fost distribuite comenzile de manuale. Până la 15 decembrie, acesta este termenul final, timp în care toate editurile vor trebui să transmită la Inspectorat manualele comandate în etapa anterioară."

Dacă manualele în format print sunt binevenite, nu acelaşi lucru putem spune despre DVD-urile ataşate fiecărei cărţi. Dascălii se plâng că nu toţii copiii le vor putea folosi.

Elena Pomohaci, învăţătoare: "La clasă nu avem nici laptop, nici videoproiector. E o problemă foarte mare. Copiii acasă majoritatea au calculator, să vedem cu ceilalţi care nu au nici tabletă cum vor putea lucra temele pe aceste CD-uri".

În şcolile unde manualele nu au ajuns, încă, se lucrează în continuare după fişe şi manuale vechi de 10 ani.

Nici ideea că va trebui să lucreze la clasă după un CD nu-i încântă prea mult pe învăţători.

Aurelia Bogdan, învăţătoare: "Asta presupune ca fiecare copil să aibă pe bancă o tabletă, un laptop sau calculator. Mie mi-ar fi convenit mai mult acest CD să fie sub forma unui manual, pe care copii să-l răsfoiască".

Totodată, cadrele didactice din Galaţi se plâng de faptul că alfabetizarea elevilor de clasa I se face fără tradiţionalul Abecedar, deoarece acesta are şanse foarte mici să mai ajungă în şcoli până la sfârşitul lui 2014.

Reporter: Cornelia Mazilu
Operator: Ionuţ Mocanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri