Marius Stan s-a înscris la UNPR 

Data publicării:
marius stan

Primarul oraşului Galaţi, Marius Stan, a devenit în mod oficial membru UNPR, după ce săptămâna trecută a părăsit Partidul Naţional Liberal.

Marius Stan a semnat, în cursul zilei de marţi, adeziunea la UNPR, potrivit unui comunicat trimis de biroul de presă al acestei formaţiuni politice.

Primarul oraşului Galaţi a fost primul edil din ţară care a profitat de Ordonanţa de Urgenţă emisă de Guvern, prin care, timp de 45 de zile, aleşii locali au dreptul să îşi schimbe formaţiunea politică sau să activeze ca independenţi fără să-şi piardă mandatul.

Marius Stan a mărturisit public că îl leagă o strânsă prietenie de liderul naţional al UNPR, vicepremierul Gabriel Oprea, de la care aşteaptă sprijin în realizarea proiectelor sale pentru Galaţi.

Ordonanţa care legalizează traseismul politic a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 2 septembrie.

A doua zi, Marius Stan şi-a dat demisia din PNL, pentru a se alătura UNPR.

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri