Ministrul Mediului, în vizită la Galaţi

Data publicării:
ministrul mediului

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu, a declarat, joi, la Galaţi, că, din ordinul său, Direcția Generală de Control a ministerului a demarat un amplu control la compania Holzindustrie Schweighofer, urmărindu-se legalitatea achiziționării de către companie a materialului lemnos tăiat din păduri.

Totodată, ministrul mediului a mai amintit că marți, 6 mai, Garda de Mediu a făcut un control al calității aerului la Rădăuți, la o fabrică ce produce PAL folosind formaldehidă.

Graţiela Gavrilescu, Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor: "Cei care vor mai practica aceste acţiune eu voi propune ca instituţiile abilitate să ia atitudine şi sper ca şi votul meu pe codul silvic şi sper ca săptămâna viitoare să treacă şi de Camera Deputaţilor".

Cele două măsuri de verificare vin în contextul acțiunilor de protest anunțate pentru sâmbătă, 9 mai, când în mai multe localități din țară, dar și din diaspora vor avea loc manifestații de protest îndreptate împotriva tăierilor abuzive de pădure.

Graţiela Gavrilescu, Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor"Lucrurile trebuie să decurgă normal, adică să nu mai avem tăieri ilegale şi dacă lumea vrea să îşi arate nemulţumirea, eu zic să este o problemă de ţară, tăierile ilegale".

Graţiela Gavrilescu, însoţită de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Toma Petcu şi de secretarul de stat la Ministerul Mediului, Pasztor Sandor, a paticipat, joi, la Galaţi, la o întâlnire regională pe probleme de mediu cu reprezentanţii judeţelor Vrancea, Vaslui, Bacău, Galaţi.

Reporter: Georgiana Ciurea
Operatori: Bogdan Cazacu, Gelu Mormoloc

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri