O nouă şansă pentru absolvenţii de liceu

Data publicării:
inscrieri fac admitere

Astăzi şi mâine, cei care doresc să urmeze o facultate mai au o şansă.

Universitatea „Dunărea de Jos" Galaţi organizează a treia sesiune de admitere, de data aceasta doar pe bază de dosar de înscriere.

Peste 80 de locuri au rămas libere la cinci facultăţi: Inginerie, Știința și Ingineria Alimentelor, Științe și Mediu, Istorie, Filosofie și Teologie, dar şi la secţia de Inginerie din Brăila. Peste jumătate din locurile rămase neocupate sunt la Facultăţile de Inginerie.

Anca Gâţă, prorectorul Universităţii „Dunărea de Jos" Galaţi: "Din păcate, absolvenţii de liceu nu mai îndrăznesc să se îndrepte către inginerie. Ingineria este o facultate puţin mai grea pentru unii dintre ei, mai ales pentru cei care nu au cunoştinţe foarte solide de matematică, de fizică, de chimie, iar din păcate, pe de altă parte, este o foarte mare nevoie de ingineri în lume, astfel încât noi ne-am bucura foarte mult să se ocupe aceste locuri."

Până marţi, la ora 15.00, absolvenții de bacalaureat pot veni cu dosare de înscriere la sediul central al Universității.

Rezultatele acestei sesiuni de admitere vor fi disponibile la finalul zilei de 23 septembrie.

Reporter: Mihaela Brazdeş

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri