Sari la conținut

Pensionarii, întreprinzători de nevoie

Doamna Elena are o pensie de 600 de lei. Banii nu îi ajung şi din această cauză se duce în piaţă în fiecare zi, de 24 de ani, atat timp cât are flori în grădină. Nu în fiecare zi reuşeste să îşi vândă marfa, dar se mulţumeşte şi cu puţin.

Elena Pană, pensionară„Am grădină şi trebuie cultivată pentru că sunt singură şi plătesc impozit local mare, pensia este mică. În 2005 mi-a tăiat din pensie aproape jumătate. De când am ieşit la pensie, vin din când în când să mai câştig un bănuţ."

Şi doamna Maria vine în piaţă de fiecare dată. Are o pensie de 480 de lei, iar medicamentele de care are nevoie sunt mult prea scumpe.

De doi ani croşetează lucruri pentru copii şi le scoate la vânzare la preţuri de nimic. Stă câte două - trei ore pe zi pentru că boala nu îi permite să stea foarte mult în picioare.

Maria, pensionară: „Nu pot să stau în picioare, n-am putere. Vin cu ele până aici, mă duc înapoi. Dacă a doua zi nu pot, vin a treia zi iar. Dacă nu dau nimic, piaţa trebuie să o plătesc şi pe urmă să mă duc acasă. Dacă ai de un covrig sau nu ai, nu ai cui să-i spui."

Pe lângă cele două pensionare, zeci de bătrâni se duc zilnic în pieţele mari din Galaţi cu zarzavat, lapte sau borş. Unii gălăţeni, însă, nu cumpără de la micii producători.

 „Vor să câştige un ban în plus, dar nu am curaj" a spus un localnic.

Eu niciodată nu am cumpărat de la ei. Cumpăr ori din supermarket ori din piaţă direct" a declarat alt gălăţean.

Sunt şi cumpărători care cumpără de la bătrâni pentru că ştiu că produsele sunt naturale, dar mai ales că din asta îşi câştigă ei existenţa.

„Dacă sunt frumoase şi prezentabile, da. Trebuie să vină să facă rost de un ban, că asta e situaţia, în zilele de azi" a spus un cumpărător.

Eugen Zaharia, director Administraţia Pieţelor Galaţi: „Majoritatea lor nu vin în pieţe. Se aşează pe la un colţ de stradă, în zonele limitrofe pieţelor. Evident că, în general, Poliţia Locală îşi face datoria şi îi trimit în pieţe. Dacă vin în pieţe, noi le acordăm un loc unde să îşi desfăşoare activitatea, să vândă aceste produse."

Nici Poliţia Locală nu se încumetă să îi amendeze, deşi sancţiunea pentru vânzarea de produse fără autorizaţie este cuprinsă între 40 şi 50 de lei.

Din păcate, aceasta este singura soluţie pentru unii pensionari ca să-şi poată plăti datoriile lunare, dar şi medicamentele.

Reporter: Mihaela Brazdeş
Operator: Gelu Mormoloc

Editor web: Dana Costache