Sari la conținut

Prinşi la furat de lemne

Duminică, poliţiştii locali din Galaţi au surprins 11 persoane la furat de lemne. Hoţii erau toţi din comuna Smârdan şi şi-au făcut un obicei, mai ales pe timpul iernii să fure lemne din livada societăţii Seromgal.

Am venit la lemne că am văzut că toată lumea vine. Hai să mergem şi noi să aducem pentru foc. Toţi au intrat acolo şi am zis hai să mergem şi noi" spune unul dintre suspecţi.

1.500 de kilograme de lemne au fost încărcate în cinci căruţe de făptaşi. Aceştia au tăiat copacii folosindu-se de două drujbe, securi şi topoare. Nu este primul caz de acest gen cu care s-a confruntat Poliţia Locală.

Aurelia Bogatu, purtător de cuvânt Poliţia Locală Galaţi„Nu este singurul caz de acest fel în care Poliţia Locală intervine. În noiembrie anul trecut, alte cinci persoane au fost prinse în timp ce sustrăgeau material lemnos tot din zona respectivă."

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliţiei Locale Galaţi pentru întocmirea actelor de constatare, iar apoi autorii au fost predați agenţilor de la Secţia 4 Poliţie, în vederea continuării cercetărilor.

Redactor: Mihaela Brazdeş