Probleme la noua strategie de transport local

Data publicării:
tramvaie depou

La ultima şedinţă a Comisiei de Dialog Social, cel mai important punct de pe ordinea de zi a fost strategia de transport urban care ar urma să intre în vigoare din luna mai. Problemele, însă se ţin lanţ, mai ales în ceea ce priveşte tramvaiele.

George Preda, preşedinte Sindicatul angajaţilor Transurb: „Stăm cu ele în depou, ruginesc. Vor fi greu de pus în funcţiune după un timp dacă vor sta în depou. Salariaţii care au 30-40 de ani pregătire numai la tramvaie e clar că vor pleca acasa. Au şi plecat o parte din ei."

Chiar dacă unele străzi au fost reabilitate în totalitate, inclusiv liniile de tramvai, acum se anunţă intrarea în reparaţie a altor străzi care va paraliza transportul cu tramvaiul.

George Preda, preşedinte Sindicatul angajaţilor Transurb: „Se anunţă intrarea în reparaţie a tronsonului din Piaţa Energiei. Asta înseamnă că din depou nu se mai poate ieşi cu niciun vagon. Asta înseamnă că se blochează activitatea pe o durată pe care nu o putem estima."

Genica Totolici, director Transurb Galaţi„S-a discutat cu directorii tehnici din Primărie, cu domnii directori de la Patrimoniu, cu toţi factorii de răspundere, dar în momentul de faţă, după câte am înţeles, a rămas în acelaşi stadiu. Linia de tramvai se va scoate de acolo."

Nici pentru salariaţii Combinatului lucrurile nu sunt clare odată cu intrarea în vigoare a noii strategii.

Genica Totolici, director Transurb Galaţi: „În momentul de faţă, am pe birou la societate o prelungire de contract, un act adiţional, în aceeaşi structură de trasee care au fost şi până acum. Deci vom face în continuare până pe 15 mai."

O dată cu intrarea în vigoare a strategiei de transport cele mai solicitate trasee din Galaţi vor fi acoperite numai de autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele Transurb, iar microbuzele care vor rămâne în număr de cel mult 30 vor fi mutate doar pe traseele secundare.

Cu toate acestea, probleme mai sunt şi în ceea ce priveşte numărul de autobuze.

Ca să reuşească să acopere toate traseele din Galaţi, inclusiv pe cele de pe care ar urma să dispară microbuzele, Transurb are nevoie de 150 de autobuze şi troleibuze, iar în momentul de faţă în parcul auto al societăţii sunt numai 126.

Reporter: Mihaela Brazdeş
Operator: Ionuţ Mocanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri