Produse inovative create de studenţi

Data publicării:
salam bio

După doi ani de cercetare, în laboratorul facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din Galaţi a luat naştere un salam 100% dietetic, în care grăsimea animală a fost înlocuită cu uleiuri vegetale.

Cristi Tudose, inginer tehnolog industrie alimentară: "Preparatul din carne are în compoziţie carne de vită, carne de porc, ulei de măsline şi ulei de palmier. Conţinutul de clorură de sodiu a fost redus cu 50%. Pe piaţa din România, până în acest moment nu mai există un astfel de produs".

Aspectul produsului dă falsa impresia că are totuşi în compoziţie şi grăsime animală.

Cristi Dima, asistent: "Iată acest mozaic fals este format din grăsime vegetală din uleiul de palmier în combinaţie cu uleiul de măsline care după răcire s-a solidificat şi dă impresia de grăsime animală".

Georgiana Ciurea, reporter Digi24 Galaţi: "Studenţii gălăţeni au posibilitatea de a crea astfel de produse şi datorită acestei staţii pilot reabilitată prin intermediul unui proiect european în valoare de aproximativ 3,5 milioane de euro".

Cu acest salam numit Mozaic studenţii gălăţeni vor participa la concursul Ecotrophelia. Este vorba despre o competiţie prin care tinerii sunt stimulaţi să realizeze produse noi, unice pe piaţă.

Etapa naţională va avea loc la sfârşitul lunii, în Timişoara.

Petre Alexe, decan Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor: "Ei intră într-un război, într-o competiţie permanentă, asta înseamnă economia. Economia nu te menajează. Dacă poate cineva să facă un pas în faţa ta, îl face. Şi asta trebuie să înveţe ei, să facă ei pasul înaintea altora".

La aceeaşi competiţie vor mai participa şi alţi trei studenţi care au realizat prăjitura Lolly Cake. Produsul este dedicat în special celor cu intoleranţă la gluten.

Alexandra Creţu, studentă: "Ingredientele pe care le conţine sunt naturale şi totodată este un produs aglutenic, care nu conţine gluten".

O dată cu lansarea pe piaţă a prăjiturii, tinerii vor să introducă în România şi conceptul de produs în aşteptare.

Bogdan Păcuraru, student: "Cei care îşi permit să cumpere mai multe produse din spaţiul în care se comercializează iar cei care nu îşi permit să vină să ceară produsul în aşteptare şi îl primesc gratis pentru că el este plătit anterior de către cel care cere produs în aşteptare".

17 produse realizate de studenţii gălăţeni, 14 din domeniul cărnii şi trei din cel al lactatelor, se află deja pe piaţa alimentară din România.

Reporter: Georgiana Ciurea
Operator: Marian Munteanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri