Profesorii, educați să nu ia șpagă

Data publicării:
profi

Cursurile anticorupție vor fi finanțate din fonduri europene.

Cu toate acestea, mulți dintre dascăli nu văd cu ochi tocmai buni actul normativ prin intermediul căruia Ministerul Educației vrea să îi instruiască în domeniul anticorupției și spun că în învățământ există și alte priorități.

Lidia Antoniu - liderul Sindicatului din Învățământul Preuniversitar Galaţi: "De cursuri pe cunoaşterea legislaţiei este nevoie. Nu cred că trebuiau aceste cursuri să se limiteze la anticorupţie. Nu sistemul de educaţie este cel mai corupt. Există probleme cu corupţia şi în sistem dacă ne gândim la Dosarul Microsoft - e chiar unul serios. În schimb, colegii noştri nu sunt cei mai vinovaţi de fapte de corupţie".

Mai mult, sindicaliștii spun că sistemul național de educație nu este cel mai corupt, iar din acest motiv, cursurile acestea pot fi considerate ofensatoare.

Lidia Antoniu - Liderul Sindicatului din Învățământul Preuniversitar: "Dacă se fac cu intenţie, dacă ne gândim la câte cazuri de corupţie, cu ghilimelele de rigoare, au fost prezentate în media în ultimii ani, atunci, da, pot fi ofensatoare".

Pe de altă parte, există și opinii potrivit cărora parcurgerea acestor cursuri aduce noi cunoștințe, chiar dacă dintr-un domeniu diferit.

Delia Humelnicu - director CNMK Galați: "Eu, spre exemplu, nu îl văd ca pe un lucru jignitor pentru că nu mă gândesc că dacă fac acel curs și, eu știu, iau contact cu alte informații care nu-s legate de disciplina mea înseamnă că am o pată neagră undeva și deja sunt vizată că sunt incorectă".

Alți profesori sunt de părere că printr-o astfel de instruire ar trebui să treacă, mai degrabă, administratorii din sistem, sau cei care gestionează fondurile.

Corina Rotaru - profesor: "Văd o prezenţă optimă la aceste cursuri a personalului auxiliar din departamentele administrativ, financiar în primul rând, și apoi conducerile școlilor și eventual persoanele care sunt implicate în examenele naționale sau alte persoane care gestionează fonduri europene, cum sunt coordonatorii de proiecte".

Până acum, profesorii nu au fost informați oficial în legătură cu faptul că trebuie să urmeze aceste cursuri.

Delia Humelnicu - director CNMK Galați: "Am auzit și eu despre acest act normativ aseară. Încă nu știu foarte multe, așa mai mult neoficial, în școli nu au ajuns aceste chestiuni și din punct de vedere oficial".

Potrivit reprezentanților Ministerului Educaţiei, cursurile anticorupție cuprind noțiuni de drept penal, referitoare la abuz în serviciu, neglijență, trafic de influență, fapte de corupție, foloase necuvenite, luare și dare de mită.

Reporter: Tudor Neacșu
Operator: Gelu Mormoloc

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri