Propunerea bugetului local stârneşte discuţii

Data publicării:
sedinta cl nov

De patru ori mai mulţi bani pentru transportul în comun decât pentru sănătate. Aşa a fost împărţit bugetul local pe 2015, iar această versiune se află în dezbatere publică pe site-ul Primăriei.

Şi cultura împreună cu activităţile de recreere şi religioase au primit mai mulţi bani de la buget. Acest lucru a stârnit imediat nemulţumiri.

Nicuşor Ciumacenco, co-preşedintele organizaţiei municipale PNL: "Aproape 12 milioane de lei pentru sănătate. Fără a ni se prezenta costul per pacient, fără defalcarea costurilor salariale directe faţă de cele indirecte, fără a se prezenta defalcarea costurilor cu utilităţile, cu paza, cu celelalte capitole bugetare aferente administrării spitalelor şi dispensarelor. 33 de milioane de lei la cultură, recreere şi religie. Şi atrag atenţia că este mult mai mult decât la sănătate".

Pentru politicieni, un alt minus constă în detaliile foarte puţine pe care municipalitatea le oferă pentru fiecare domeniu în parte.

Nicuşor Ciumacenco, co-preşedintele organizaţiei municipale PNL: "Din păcate începând de la un simplu cetăţean, fără cunoştinţe şi până la cei mai mari experţi în economie nu ar putea să spună o părere pertinentă despre acest buget pentru că ceea ce este prezentat pe site sunt doar nişte sume fără să se spună ce se va face cu acele sume".

În propunerea de buget local învăţământul are alocat 175 milioane de lei, transportul public- 50 de milioane de lei, 34 milioane de lei pentru salubrizare, ajutoarele sociale primesc 30 de milioane de lei, iar poliţia locală 12 milioane de lei. Bugetul local pe 2015 este postat pe site-ul primăriei Galaţi pentru dezbatere publică.


Propunere de buget local pentru 2015

Învăţământ - 175.000.000 lei
Investiţii - 50.000.000 lei
Transportul local - 50.000.000 lei
Salubrizare - 34.000.000 lei
Cultură, recreere, religie - 33.000.000 lei
Ajutoare sociale - 30.000.000 lei
Poliţia Locală - 12.000.000 lei
Sănătate - 12.000.000 lei

reporter: Georgiana Ciurea
operator: Bogdan Cazacu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...